marți, 29 martie 2011

Poem pentru iubirile pierdute

eşti un parfum rămas prin casă... o amintire a unui joc nebun...
eşti rea, eşti bună, şi mai îmi amintesc de tine că ai un nume blând, sau mă înşel ?
nu ştiu. eşti ea ? sau ea ? eşti mult mai mult decât nimic sau mai puţin decât ceva.
eşti om, sau fiară ? eşti un parfum. nu cred... nu ştiu... m-am îmbătat de tine
eşti o îmbrăţişare ! da, acum îmi amintesc sau cred că-mi amintesc
eşti o prezenţă fermecată, ai un parfum aparte şi porţi tricoul meu portocaliu... sau era mov ?
cromatica mă-nşeală şi simt că te-am pierdut... prin pat. te caut. exişti ! te simt ! eşti tu ? sau ea ?
e-o pernă, o simplă pernă ce încă-ţi poartă numele. tu ai plecat şi eu te caut ca un prost... sau poate eu sunt cel ce a plecat şi tu mă cauţi, nu stiu... aşa de mult aş vrea să-mi amintesc de noi...
eşti un copil ! da !!! eşti un copil ! răspunzi la întrebări ce nu-ndrăznesc să fie întrebate... ti-e frică de-ntuneric şi plângi când eşti lăsată singură. unde te duci ? unde te duci ?!
eşti rea... eşti rea ca dimineaţa şi pleci cu ea... eu om, tu vis, e clar, nu suntem construiţi de-aceleaşi mâini.

Un comentariu:

  1. Intotdeaua vom cauta pe cineva. Mereu cautam pe cineva. Undeva. Dar pe noi ne vom gasi vreodata?! De ce nimeni nu se gandeste niciodata ca daca ne'am gasi pe noi,insine, ii vom gasi si pe ei ... ?! (ea / el) Si mereu ... odata cu dimineata, va disparea. Dorindu'mi ca viata sa fie o noapte infinita ...

    http://boogie-bubble.blogspot.com/2009/08/frica-de-dor.html

    RăspundețiȘtergere