Tăcere

o gură strigă

nimeni n-aude

nu mai avem nevoie de domnia ta

absenţi, bătrâni şi supăraţi

doar noi cu noi

lipsiţi de fericire

în cuşca noastră

ce îi spunem viaţă

trăim ca nişte orbi

poetul se ridică trist

îşi scoate ochelarii
salută scaunele goale

şi se îndreaptă spre ieşire

degeaba mai aplaudaţi

e prea târziu

s-a dus...