sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Crash.Test.Dummy

Acest text s-a născut în cadrul unui proiect minunat care nu a creat doar spectacole și texte ci și a adus oamenii mai aproape în aceasta perioadă în care toți tindem să ne izolăm unii de alți si să trăim ca niste autiști, închiși de proprile noastre prejudecăți.


Mulțumesc Teatru 74
Mulțumesc echipa Teatru Efervescena (T2) - Facebook Page
Mulțumesc Gianina Cărbunariu
Disponibil și pe Scribd

sâmbătă, 7 iulie 2012

M.E. vs M.E.

De ceva vreme ma tot gandesc sa ma arunc de la geamul camerei mele de pe strada Pomicultorilor. Iar azi am fost pe punctul sa o fac. M-am aplecat peste pervaz si am privit asfaltul. Mi-am imaginat caderea... impactul. M-am gandit la acele cateva fractiuni de secunda, chiar inainte de final. Momentul in care creierul proceseaza informatile venite de la membrele, acum, zdrobite. Cateva fractiuni de secunda de viata adevarata, lipsita de masti si farduri, de reclame, de oglinzi care distorsioneaza, de vanzatoarele care iti spun cat de bine iti sta in nu stiu ce cacat, de subiectismul prietenilor mei si a mamei mele, a celor care ma iubesc. Fara alcol, fara droguri, fara senzatia pe care o ai dupa ce te-ai futut bine. Fara nimic din toate astea. Doar durere. Azi a fost o zi ciudata in oras. Un bloc a luat foc iar in alt colt o masina s-a izbit de alte sase masini. Astazi nu ar fi fost o zi buna sa ma arunc. Un asfel de eveniment tragic nu poate sa se piarda intre altele doua. Asa ca daca vreau s-o fac v-a trebui sa astept ora 00:00. Si pana la ora 00:00 lucrurile vor incepe sa arate din nou al naibi de bine. Pentru ca oglinda din baie ma face sa arat ca un star de cinema, pentru ca blugi pe care i-am cumparat azi chiar imi stau bine. Pentru ca alcoolul o sa inceapa sa-si faca efectul, pentru ca rememorez doar lucrurile bune, pentru ca nu o sa mai fiu eu, eu, acelasi eu care a privit asfaltul si s-a gandit la salt. Eu cel rational. Asa ca voi fi nevoit sa mai astept inca 26 de ani, 11 luni si 14 zile ca sa-mi fac din nou curajul sa ma arunc de la geamul camerei mele de pe strada Pomicultorilor.



P.S. Azi nu avem P.S.

marți, 10 aprilie 2012

Licităm lipsuri

     Sunt suma eșecurilor mele sentimentale. O medie aritmetică a oamenilor pe care i-am întâlnit, pe care i-am iubit, pe care i-am uitat. Sunt cel mai bun psiholog din lume, dar singurul meu pacient îmi ocupă tot timpul. Tu mă faci să tânjesc privind prin ferestrele farmaciilor... fără rost... la farmacia inimii nu se găsesc medicamente pentru inimi frânte. Dau în chirie suflet. In stare relativ bună, folosit puțin dar intens. Accept schimburi. Pasiune, schimb cu rațiune. Donez amintiri. Iar dacă aș fi bogat ști ce aș face? Aș inventa cel mai ascuțit bisturiu din lume, un bisturiu atât de precit încât cu el ai putea să decupezi oameni. Iar tu ai ajunge o bucată de creier pe podeaua unei sali de operație. Redundant. Cauți mereu să scapi ușor. Lașule. Nu ești decât un clișeu imens. Produsul tuturor filmelor, poeziilor și pieselor pe care le-ai crezut. Ai mușcat din nou momeala. Pește prost. Nu iubești! Pentru că iubirea nu există, e un produs. La fel ca orice produs are o strategie de marketing, iar o strategie bună de marketing te face să crezi că nu poți trăi fără produsul ei. La magazinul nostru avem un sistem excelent de buy-back. Aduci trei povești de dragoste triste și primești o reducere de cincizeci la sută la urmatoarea.

     Stiu... nu e drept... dar mă gândesc la tine. De fapt mint. Nu mă gândesc la tine, mă gândesc la mine. În ultimul timp mă gândesc mult la mine. Am 26 de ani și mă întreb până la ce vârstă te poți săruta cu cineva pe stradă fără ca oamenii sa se uite ciudat la tine. Până când o să fie în regulă să mă plimb cu cineva de mână. De cate ori o să mai fac dragoste cu persoana pe care o iubesc. Câte persoane o să mai iubesc. Oare le pot numara pe degetele de la o mână sau două. Vezi tu... îmbătrânesc. Toți o facem... știu. Dar asta nu e o consolare, ci mai de grabă un motiv de resemnare. Acum stau aici, în camera mea și încet, fără să vreau, a mai trecut o zi. Voi realiza asta abia mâine. Iar ziua asta as fi putut să mi-o petrec cu tine, dar numai dacă tu ai fi fost alta. Asa e viața... nu ? Tu taci... mereu taci și nu schitezi nimic... am mai trait o zi în tacerea ta și zbuciumul meu...

miercuri, 18 ianuarie 2012

Gând la ibric #4

Maxima unui sfârșit de zi în care te-am văzut:

« Dacă dragostea și rațiunea ar avea ceva în comun,
atunci, și doar atunci, te-aș putea detesta pentru că nu mă iubești... »


și apropo... nimic 

miercuri, 4 ianuarie 2012

Random midnight thoughts sau sidromul copilului răsfațat

Fericirea cladită pe nefericirea altora nu poate fi decât trecatoare... cred că ti-am mai spus... de ce ne-am sărutat pe furis știind asta? ca doi copii ce devorează o acadea furată și cred că vor scăpa nepedepsiți...

Oamenii care mă fac să sufăr: TU TU TU eu TU și TU... scuză-mă dacă, din greseală, am repetat câteva persoane.

Gândindu-mă la tine, la noi, la... nimic... am uitat ce am vrut să spun...

De ce găsesc în sinucidere un raspuns la toate problemele mele de cacat...?

Ah... asta e... nu sunt un impotent sentimental, s-a demonstrat !!! Asta vroiam să îți spun două rânduri mai sus... știam că o să mă contrazici...

Te iubesc, mă urăsc... sau era invers ?

Am hotarat să plec pe lună pentru o perioadă... nu încerca să mă oprești ! de data asta chiar sunt hotărât să pun o distanță între noi... așa... ca să te fac să suferi !

Dacă aș fi bolnav terminal nu aș vrea să primesc o inimă ca a mea în momentele astea, aș prefera, mai de grabă, un cartof...

Nu... nu te urăsc, aveam dreptate prima oară...

Nu sunt un copil răsfățat, doar m-am obișnuit să te iubesc... nu pe tine... sau pe tine... voi sunteți doar niște înlocuitoare... niste femei compromis... aveți consistența sufletească a unei saltele de dormit și țineți locul altei femei, mai bună ca voi dar care, probabil, nu o să ne iubească niciodată... la ea visăm, cu voi o înlocuim... pe ea o așteptăm, voi îi țineti locul... ne iubiți în locul ei, în absența ei, în așteptarea ei... câteodată vă confundăm cu ea și atunci voi profitați, alteori uităm de ea și ne multumim cu voi...


Astăzi te urăsc, vă urăsc, mâine o să te iubesc din nou... așa e viața... astăzi sunt un prost, mâine... nebun...

vineri, 14 octombrie 2011

indecența inimii

de astăzi voi impune rescricții inimii: să nu te îndrăgostești niciodată de cineva care nu ascultă Red Hot Chili Peppers, de cineva care nu recunoaște replica ta preferată, din filmul tău preferat, din viața ta preferată... să nu te îndragostești niciodată de cineva care te iubește... nu are cum să iasă ceva bun de acolo... să nu te îndrăgoastești... punct ! mulțumește-te cu ce îți oferă televizorul.  când ne-am cunoscut era vară, ultima zi de vară... pe atunci încă mă iubeai... a doua zi a plouat, iar eu puteam să citesc în ochii tăi nimicul care devenisem pentru tine... mă urai pentru că te iubeam...iată un concept nou... am știut că va fi o iubire de o clipă...

din nou același eu... mereu pus pe fugă de mine... reflexia mă urmarește... din ce în ce mai patetică și mai singură... un sfarșit nu poate însemna decât un început care nu ar fi trebuit să înceapă niciodată... un oracol e ceea ce avem nevoie... și nu numai noi, toata omenirea... "voi doi nu ar trebui să fiți împreună... o să vă răniți... o să vă despărțiți.... o să suferiți... tu o să rămâi cu sechele sentimentale din cauza lui, iar el o să se înece în alcool din cauza ta"... asta i-ar scuti pe mulți de multe neplăceri... nu crezi ? astă seară nu o sa mă înec în alcool dar... o să încerc... și nu... nu din cauza ta... ȘI din cauza ta... dar nu exclusiv din cauza ta... am atâtea motive să beau, tu esti doar primul dintre ele...  spre dimineață nu o să-mi mai amintesc numele tău... iar pentru o clipă... pentru o clipă sublimă o să-ți uit mirosul și atunci sufletul mi se va umple de speranță... în fond tu ești doar o informație scrisă pe niște neuroni, dragoste chimică, dragoste electrică, neuroni îndrăgostiți și sinapse deprimate... suflet gol... no comment...



« Sand is overrated. It's just tiny, little rocks »
Eternal Sunshine of the Spotless Mind