De câte ori n-am vrut să-ţi spun că te iubesc ?
De câte ori te-am supărat ?
Acuma tu, la rândul tău, mă superi şi mai tare...
Îmi spui că ai să mori, că eşti bătrână…
Îmi spui că ai să mori, că eşti bătrână…
Ştiu că mă minţi,
Nu-ţi laşi tu puiul fără mamă…
Nu cred că ai putea… să mă transformi dintr-un copil iubit într-un orfan.
De câte ori m-ai apărat, deşi eram de vină ?
Mai ştii ? Ai numărat ?
De câte ori m-ai întrebat «De ce eşti supărat copile?»
De câte ori ai plâns tu lacrimile mele, mamă ?
Mai ştii ?
Ai numărat ?
Ai părul alb, dar eşti frumoasă.
Eşti parcă mai frumoasă decât te ţineam minte.
Eternă alinare a sufletului meu,
Mi-e dor să fiu copilul tău,
Mi-e dor să iţi alerg în cale şi să te-ntreb:
«Mi-ai luat ceva ?»
De ce alergi mai repede ca mine mamă ?
De ce nu mă aştepţi ?
De ce trăim ca să vedem părinţi tot mai bătrâni, tot mai bolnavi ?
De ce…?
Tu, mamă, n-ai să mori,
Pentru că eu o sa te zugrăvesc în conştiinţa acestei lumi.
De câte ori n-am vrut să-ţi spun că te iubesc ?
(S-a stins din viaţă Mircea Micu, poet, prozator şi dramaturg.
Odihneşte-te în pace domnule Micu şi îţi mulţumim...)
superbe versurile....daca pot spune asa. triste si adevarate in acelasi timp
RăspundețiȘtergere