joi, 29 iulie 2010

Dar oare Dumnezeu nu are mamă ?

De câte ori n-am vrut să-ţi spun că te iubesc ?
De câte ori te-am supărat ?
Acuma tu, la rândul tău, mă superi şi mai tare...
Îmi spui că ai să mori, că eşti bătrână…
Ştiu că mă minţi, 
Nu-ţi laşi tu puiul fără mamă…
Nu cred că ai putea… să mă transformi dintr-un copil iubit într-un orfan.

De câte ori m-ai apărat, deşi eram de vină ?
Mai ştii ? Ai numărat ?
De câte ori m-ai întrebat  «De ce eşti supărat copile?»
De câte ori ai plâns tu lacrimile mele, mamă ?
Mai ştii ?
Ai numărat ?

Ai părul alb, dar eşti frumoasă.
Eşti parcă mai frumoasă decât te ţineam minte.
Eternă alinare a sufletului meu,
Mi-e dor să fiu copilul tău,
Mi-e dor să iţi alerg în cale şi să te-ntreb:
«Mi-ai luat ceva ?»

De ce alergi mai repede ca mine mamă ?
De ce nu mă aştepţi ?
De ce trăim ca să vedem părinţi tot mai bătrâni, tot mai bolnavi ?
De ce…?
Tu, mamă, n-ai să mori,
Pentru că eu o sa te zugrăvesc în conştiinţa acestei lumi.

De câte ori n-am vrut să-ţi spun că te iubesc ?

(S-a stins din viaţă Mircea Micu, poet, prozator şi dramaturg.
Odihneşte-te în pace domnule Micu şi îţi mulţumim...)

Un comentariu:

  1. superbe versurile....daca pot spune asa. triste si adevarate in acelasi timp

    RăspundețiȘtergere