duminică, 28 februarie 2010

I.Us.Me - Thank you Cristina

Astăzi nu e decât o altă zi mohorâtă de Februarie. Ultima zi mohorâtă de Februarie. O altă zi în care mă chinui să nu pierd ceea ce am primit de la o persoană dragă. Un cadou mai important şi mai de valoare ca orice alt cadou pe care l-am primit vreodată. Era o altă zi mohorâtă şi tristă a aceleiaşi luni, a aceluiaşi an când am hotărât pur şi simplu să nu mai cred în oameni. Niciodată... absolut niciodată. Hotărâsem să devin în sfârşit un maestru al ignoranţei, un mereu-faţă-zâmbitoare, un fad, un ipocrit, un radical din mine. Si normal că o asemenea călătorie nu poate fi începută în stare de sobrietate, aşa că m-am orientat spre primul magazin în care se putea procura alcool. De aici am obţinut mult preţioasa licoare care urma să îmi dea curajul să dau un picior în fund lumii. Voi credeţi în minuni ? Eu nu credeam. Dar tocmai atunci pentru mine s-a întâmplat una. Ştiu ce o să spuneţi, că nu e o minune, maxim o coincidenţă, un act de bunăvoinţă. Ca să cad cu voi la un compromis o să îi spunem o mini-minune. Bine? Exact în momentul ăla îmi sună telefonul. Ador să-mi sune telefonul. Când îţi sună telefonul cel puţin o persoană din toata lumea asta se gândeşte la tine. Încă nu te-au uitat definitiv. Pe ecranul telefonului scria "Cristina Toma". Nimeni alta decât cea pe care o sunasem toată ziua, înainte a mă decide să comit sinuciderea spirituală (şi primul pas spre ciroză). I-am spus că o sunasem pentru că aş vrea să mă ajute cu traducerea unui text de-al meu. Şi atunci, uite aşa, fără nici o despărţire de apa, nici o transformare a apei în vin sau alte artificii biblice, Cristina a devenit eroul meu personal. Un erou pe care încă nu ştiu în care viaţă să-l încadrez. Cea veche sau cea nouă. Oricum, un erou. Deşi era ocupată până peste cap mi-a spus ceva de genul: "Trimite-l că îl rezolvăm". Şi iată că trei zile mai târziu aveam prima traducere a unui text (Eu.Noi.Eu) scris de mine. O traducere care după parerea mea sună mult mai bine decât originalul.
Cadoul de care vă spuneam la început e încrederea în oameni. Pe care înca o mai am datorită Cristinei. Mulţumesc mult Cristina Toma.

"Cred în salvarea umanităţii, în viitorul cianurii" - Emil Cioran


Un comentariu:

  1. Ei bine, nu esti singurul caruia ii apare din senin semne bune. Ceea ce ne ajuta intotdeauna sa mergem mai departe este apropierea de aproapele nostru uman.

    Oare am fost clar???

    RăspundețiȘtergere